Cursuri de mediatori
La finalul cursului, participanţii vor putea stăpâni tehnici de bază în mediere, vor putea identifica barierele de comunicare şi vor putea contracara blocajele în comunicare, vor putea ajuta părţile implicate în dispută să genereze opţiuni de soluţionare a acesteia, vor cunoaşte şi analiza tehnici şi tactici de mediere atât din prespectiva negociatorului cât şi din perspectiva mediatorului şi vor cunoaşte modul de contracarare a acestora.
Cursul Formarea Mediatorilor Profesionişti este împărţit în capitole informative cheie sau "sesiuni", al căror scop este dezvoltarea unei anumite abilităţi sau furnizarea anumitor informaţii şi cunoştinţe.
SUBIECTELE ABORDATE
1. Prezentarea programei de formare;
2. Teoria rezolvării conflictelor;
3. Analiza conflictelor;
4. Teoria şi practica medierii;
5. Procesul de mediere şi tehnici;
6. Etica;
7. Abilităţi de comunicare;
8. Organizarea activităţii mediatorilor;
9. Negocierea;
a. Definiţie şi amploare
b. Alternativele negocierii
c. Fazele negocierii
d. Tactici în negociere şi modul de aplicare în mediere
e. Tactici ”murdare” în negociere şi modul de aplicare în mediere
f. Tehnici de negociere şi modul de aplicare în mediere
Examenul final va fi susţinut în maximum 30 de zile de la încheierea cursurilor, după care, fiecare dintre participanţi va putea să se autorizeze ca mediator profesionist şi va putea practica profesia de mediator. Autorizarea de la Consiliul de Mediere se obţine dacă aţi promovat examenul final, daca aveţi minimum 3 ani de vechime în muncă şi sunteţi absolvenţi de studii superioare.
Prezenta la curs este obligatorie in toate cele 14 zile de curs.
Locuri disponibile 23.
Pentru detalii suplimentare va rugam sa ne contactati la:
Fax: 0757.710.017    Tel: 0728.166.748
Web: www.human-toolkit.ro
E-mail: office@human-toolkit.ro